duminică, 19 septembrie 2010

Fecioara din Parepa care l-a vazut pe Dumnezeu si Minunile savarsite



Maria Petre (n. 22 septembrie 1923, Parepa, comuna Colceag, județul Prahova - d. 5 iunie 1996, Ploiești) este o vizionară româncă.
Din ce în ce mai mult, mass-media numește localitatea Parepa "Fatima României", comparând revelația Mariei Petre din anul 1935 cu aparițiile marianice din 1917, în fața copiilor Lucia Santos, Jacinta și Francisco Marto, petrecute în localitatea portugheză Fátima.

Biografie

Maria Petre este fiica unor țărani mijlocași, prima din cei nouă copii ai lui Marin și Rada Petre. A urmat școala primară, 4 clase, în localitatea natală. La circa 30 de kilometri de Ploiești, din drumul național Ploiești-Buzău se desprinde un drum de țară care, după ce străbate satele Inotești și Colgeag, ajunge la Parepa-Rușani. O localitate liniștită, cu o istorie simplă, ca a tuturor satelor de câmpie. Atestat de pe vremea lui Matei Basarab, satul de câmpie, nu are nimic spectaculos în el. Localitatea, așezată în mijlocul unui câmp enorm și pustiu, a devenit celebră prin această fetiță Maria Petre, denumită și Fecioara din Parepa. Ea era o țărancă obișnuită, cu o figură blândă și sfătoasă, o ființă perfect sănătoasă, fizic și mental, o fată frumoasă și voinică, bine constituită trupește, care și-ar fi petrecut viața alături de numeroasa-i familie, trăind, ca orice româncă de la țară, în deplin anonimat, dacă Dumnezeu nu ar fi hotărât altceva pentru ea. În 1935 Maria Petre împlinise 12 ani, când a avut o impresionantă revelație, o decisivă viziune dumnezeiască. Mai exact, fetița Maria L-a întâlnit pe Dumnezeu. Iar Dumnezeu i-a vorbit. Ca și în faimoasele cazuri din Fatima, Lourdes și Medjugorje, Dumnezeu a ales să se adreseze unor copii, unor suflete curate. După întâlnirea cu Domnul, viața Mariei a luat o întorsătură miraculoasă și dramatică, iar destinul ei s-a schimbat radical. Din nefericire, vremurile tulburi, venirea războiului și a regimului bolșevic au împiedicat ca mesajul divinității transmis copilei să se facă auzit și cunoscut. Cu toate acestea, pe ascuns, vestea s-a aflat în toată țara și, de peste 70 de ani, localitatea a devenit un căutat loc de pelerinaj, ca și Maglavitul din Oltenia unde, în același an, a avut loc o altă manifestare teofanică, Dumnezeu arătându-i-se ciobanului Petrache Lupu.

Descrierea minunii

Întâmplarea a avut loc în ziua de 29 august 1935, pe la orele 4 după amiază, când calendarul creștin ortodox arăta că se sărbătorește Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul. Era o zi frumoasă, caldă și senină, de la sfârșitul verii. Maria Petre povestește că, în timp ce se juca cu alți copii pe malul lacului din Parepa, aflat în spatele grădinii casei părintești, i s-a făcut sete. Atunci i-a spus prietenei sale, pe care o chema tot Maria: "Marioaro, eu dau o fugă să beau puțină apă din casă și vin iute înapoi". Pe când se îndrepta spre casă, a văzut pe cer un nor alb, ca un val de vată, care parcă alerga o dată cu dânsa deasupra capului, ceva mai sus. "Eram foarte uimită", povestește vizionara. "Și nu numai atât, ci aburul acela alb parcă și cobora anume după mine și spre mine. Atunci eu m-am oprit din fugă și m-am uitat în jur: tot cerul era albastru și senin, fără de nici un alt nor în afară de acesta alb, care chiar cu-adevărat spre mine cobora! Speriată, am început să fug mai tare către casă. Nu mai știam deloc în ce parte să o apuc; am vrut să țip, să strig după ajutor, însă norul s-a apropiat iute de mine si deodată m-a învăluit cu totul în el, chiar pe malul lacului. Era ca un vârtej liniștit și cald. Imediat, cu inima bătândă, am căzut în genunchi, moartă de frică, tremurând, smulgând iarba din jurul meu și scâncind; cred ca am plâns de-a binelea!". Atunci s-a înfăptuit marea minune: în fața copilei, mai exact, puțin deasupra capului ei, apăruse un bărbat luminos, cu ochi albaștri și barbă albă, ca în icoanele cele mai frumoase... "Avea o față de-o blândețe și o frumusețe nemaivăzută" - scrie în memoriile ei Maria Petre. "Era cu totul și cu totul îmbrăcat în albul acelui nor, înconjurat de mii de îngeri și de porumbei care zburau și se pierdeau în înaltul cerului. Un parfum nespus de plăcut îmi umplea pieptul și o muzică divină se auzea". Descrierea aceasta ne face să ne gândim la gravura lui Gustave Doré care ilustrează cartea lui Dante, "Divina comedie", și care, imaginându-și Empireul, centrul Raiului, ne materializează celebrul tunel luminos al miriadelor de îngeri ce se pierd în adâncul tăriilor cosmice. Din această a patra dimensiune transcedentală coborâtă pe pământ, un glas blând i-a vorbit fetei și o mână caldă, binecuvântătoare, a atins-o ușor pe cap înfiorând-o plăcut și liniștind-o.

Conținutul mesajului primit

"Nu te teme, fiică fecioară Marie! a auzit copila. Eu sunt Tatăl Ceresc Dumnezeu și te-am ales să spui oamenilor Cuvântul Meu. Ai auzit de Dumnezeu? De două ori mi-a pus această întrebare". Fetița a confirmat că știe cine este Dumnezeu și, din clipa aceea, frica i-a dispărut complet, deși avea ochii în lacrimi, simțindu-se însă fericită și plină de forțe misterioase, ca dovadă că a putut rămâne îngenucheată așa aproape trei ore, nemaiauzind pe copiii din jur care o tot întrebau ce are și cu cine vorbește singură. Maria, intrată în extaz, zâmbea și vorbea cu Ființa de lumină invizibilă pentru ceilalți. Prietena ei, intrigată de ceea ce făcea Maria, s-a dus repede la părinții vizionarei. "Tanti, nu știu ce a pățit Marioara matale că stă de mult în genunchi, privește în sus și tot vorbește singură ca o nebună" i s-a adresat tovarășa de joacă mamei Mariei. Părinții, alarmați, au alertat la rândul lor vecinii și cu toții s-au strâns grabnic în jurul copilei îngenuncheate. Au vrut să o ridice și să o ia de acolo, dar o forță extraordinară i-a respins și nu s-au putut apropia de dânsa, mai ales că Maria le-a spus că vorbește cu Dumnezeu. După vreo oră, venise și preotul satului, Vasile Anghelache, care, mai târziu, a ținut o slujbă în aer liber. Asistența a înțeles că este vorba de o minune supranaturală și atunci toți au îngenuncheat temători, râmânând așa până pe la ora șapte seara când, după dispariția Ființei de lumină, fetița s-a ridicat cu sufletul înseninat de o mare bucurie. Se simțea parcă alta și când mergea parcă plutea. A încercat foarte emoționată să le povestească ceea ce a văzut și auzit. "L-am văzut pe Dumnezeu care mi-a vorbit așa: veți ridica aici o biserică ortodoxă creștină întru Slava Mea și pentru pomenirea celor adormiți. Trebuie să le spui oamenilor să citească Biblia, să vină la biserică, să se roage cât mai mult și să se pocăiască! Chemați pe patriarhul Miron Cristea să vină la locul unde stai tu acum și unde trebuie să faceți o troiță, o fântână și apoi o biserică, pentru a-Mi dovedi credința și ascultarea voastră. Apa din fântână va tămădui oamenii. Dar vă spun că această biserică nu se va face curând, căci va veni peste voi un război cumplit, apoi prigoana comunistă, și abia după aceea lăcașul se va termina, când va sosi timpul libertății. Iar tu nu vei muri până ce nu vei ridica această biserică și vei vedea-o terminată. Am ales această vale fiindcă aici au fost mari vărsări de sânge omenesc, neștiute de voi, în alte timpuri. La sfârșit, Dumnezeu mi-a spus să mă întorc acasă, dar mi-a cerut să revin în acel loc, singură, puțin mai târziu. Apoi am început să mă dezmeticesc, iar lumea din jur s-a apropiat de mine, cu dragoste și curiozitate, întrebându-mă ce se întâmplase. Spre seară, am dat ascultare vocii care îmi vorbise și m-am întors în același loc, iar cerurile s-au deschis din nou. Acolo am observat că iarăși în jurul meu se adunase pe nesimțite o mare mulțime de oameni curioși, deși începuse să se facă noapte. Îi vedeam pe consăteni cum se închinau și mă miram de ce stau la distanță, însă ei înțeleseseră încă de prima dată că nu mai au voie să se apropie decât după ce se închid cerurile la loc. Undeva, în mulțime, am zărit-o pe mama plângând încetișor, de frică sau de emoție, dar i-am strigat să fie fericită, fiindcă vorbesc cu Tatăl Ceresc. Când mama plângea, din nou am auzit vocea de sus: dacă ar înțelege cu cine vorbești, ea ar plânge de bucurie, nu de frică. Toată lumea auzea ce-I răspundeam eu lui Dumnezeu, dar nimeni, în afară de mine, nu putea auzi glasul Lui. În mod ciudat - mai povestește Fecioara - când m-am apropiat de casă, am văzut că trei porumbei albi zburau deasupra capului meu. Poarta de la grădină s-a deschis, deodată, singură; la fel ușile și toate ferestrele casei: se închideau și se deschideau, se închideau și se deschideau - singure... Cei trei porumbei albi s-au oprit pe casa noastră. Păreau mai mari și mai frumoși decât restul porumbeilor. Părinții mei și toți erau uimiți de ceea ce se întâmpla iar bolnavii care m-au atins atunci, imediat s-au vindecat." În timp ce, pe parcursul lungii apariții, copila, trecând prin diferite faze emotive, amesteca râsul cu plânsul, glasul de sus i-a mai spus: "Într-un târziu, Antihristul va zăbovi o vreme peste aceste locuri. Lumea se va înrăi, iar tu ai să termini sfântul lăcaș cu ajutorul credincioșilor, mult mai târziu. Peste șapte ani îți va muri mama și vei fi nevoită să muncești din greu pentru îngrijirea fraților tăi mai mici. Tu să nu te temi de nimeni și de nimic, căci te voi apăra Eu și te voi feri de toate relele. Să nu te abați niciodată de la credința ta! La tine vor veni pelerini din toate patru zările, iar tu le vei arăta viața și le vei tămădui bolile, prin Duhul ce îl revărs asupra ta. Mergi acasă din nou, fiică Marie, și povestește tuturor ce ți-am spus...”

Confirmarea profețiilor

Sarcina pe care Dumnezeu i-a dat-o Mariei n-a fost deloc ușoară. Fetița a crescut, a studiat Biblia, a colaborat tot timpul cu biserica locală unde cânta la strană cu o voce aleasă. Maria Petre a decis să nu se căsătorească niciodată și să trăiască o profundă viață duhovnicească, la fel ca o măicuță, dar în mijlocul mirenilor cărora le vorbea tot timpul despre necesitatea pocăinței, despre o viață curată, dându-le sfaturi, citindu-le din Biblie, din Cazanie, explicându-le și interpretându-le cele citite pe înțelesul fiecăruia. De aceea, toată lumea i-a pus numele Fecioara de la Parepa și încă de a doua zi după minune, de când era copilă, până în ultimul an al vieții, adică de la 12 ani până la vârsta de 73 de ani, Fecioara a fost vizitată de zeci de mii de pelerini din toată țara și chiar și de peste hotare. Pe măsură ce trecea timpul, an de an și rând pe rând, se împlineau toate cele spuse de vocea divină. A venit războiul, au venit nemții, au venit rușii, apoi comunismul și eliberarea de comunism. În anii prigoanei comuniste era foarte greu atât pentru vizionară cât și pentru pelerini să poată sta de vorbă, dar s-a riscat de ambele părți și, în ciuda interdicțiilor și deselor controale din partea autorităților, contactul cu creștinii nu a putut fi întrerupt niciodată definitiv. Pentru a deschide ochii mulțimii, care nu știa ce se întâmplă, Tatăl Ceresc a trimis mai multe semne la Parepa. Cei trei porumbei albi au stat toată noaptea care a urmat pe acoperișul casei familiei Petre iar lumea zicea că sunt trei îngeri păzitori de duhuri necurate. Începând chiar din ziua următoare, au pornit să vină oameni mulți, unii de la mare distanță și din simplă curiozitate, căci ziarele din țară au descris întâmplarea și toți voiau să afle amănunte despre minunea de acolo, de care doar auziseră și voiau s-o atingă pe copilă, s-o audă vorbind. Preoții comparau minunea de la Maglavit cu aceasta de la Parepa, care părea o continuare a celei din Oltenia, întâmplată în primăvara aceluiași an, și ambele deveniseră un dialog al lui Dumnezeu cu România. Dar, după cum M.P. mărturisea, minunea nu a însemnat doar aceste câteva perioade de început, ci a ținut toată viața ei, ca o cooperare rodnică a vizionarei cu Dumnezeu și cu oamenii, căci revelațiile au continuat în taină în căsuța fecioarei. "Drumurile mele au rămas însemnate definitiv între biserică și casă. Eu am păzit Cuvântul Tatălui Ceresc și al Fiului Său, Domnul nostru Iisus Hristos, și L-am spus totdeauna cu claritate oamenilor, trecând prin foc și prin apă pentru credința mea", sunt cuvintele Mariei Petre.

[modifică] Biserica de la locul apariției

Ca și la Maglavit, pe locul apariției s-a decis să se respecte porunca divină și să se înalțe o biserică ce va deveni mai târziu o mănăstire. Construcția bisericii a început în 1946, după războiul mondial, pentru ca în 1948 să fie întreruptă de venirea comuniștilor. Tot atunci a început și calvarul Mariei Petre. I s-a interzis cu desăvârșire să mai vorbească despre minunea întâmplată la Parepa. Era persecutată și amenințată zilnic, dar n-o speria nimic. Fratele ei, Ionel Petre, relata că Gheorghe Gheorghiu Dej, conducătorul României de atunci, a trimis două mașini să o aducă la București, dar odată ajunse la Parepa, după ce a fost luată sora lui în una din ele, mașinile nu au mai vrut să pornească decât atunci când fecioara și-a dat consimțământul că va merge. În fața secretarului general al partidului, Maria Petre s-a comportat cu demnitate. Dej a rugat-o să povestească tot șirul întâmplărilor din anul 1935 pe care, la început, le-a ascultat cu un zâmbet ironic și neîncrezător, dar când a aflat că toate proocirile făcute s-au împlinit, a părut cam îngrijorat și a devenit dintr-o dată amabil. La sfârșit, a condus-o politicos până la ușă, i-a urat sănătate, rugând-o să nu încalce legile statului, după care o mașină a dus-o nevătămată înapoi acasă. Când[[]] a coborât din mașină, șoferul (cu siguranță ofițer de securitate) i-a sărutat mâna și i-a dezvăluit că era șoferul personal al lui Dej. Este interesant de urmărit cum marii lideri comuniști se interesau în ascuns de soarta și viitorul lor personal, apelând la oameni cu puteri paranormale excepționale. În altă zi, însăși Elena Ceaușescu a venit incognito la fecioară "să-i ghicească viitorul". A plecat cam îngrijorată; iar câteva zile mai târziu, Maria Petre s-a trezit în bătătură cu mama lui Nicolae Ceaușescu care venise în același scop. Bătrâna a sărutat toate icoanele din casă și i s-a plâns gazdei că fiul este necredincios, cerându-i să se roage pentru el. Fecioara i-a spus deschis că din cauza aceasta N.C. va avea de suferit ceva foarte rău. Alexandrina Ceaușescu, mama dictatorului, a rugat-o pe fecioară să nu spună nimănui că ea trecuse pe acolo. Oricum, ștabii aflaseră de asemenea vizite ascunse și acest lucru a făcut ca, în ultimii ani ai comunismului, interzicerile de vizite la Parepa să nu mai fie chiar atât de rigide. Lumea mai vorbește că în 1946, când fecioara încerca să construiască biserica, zidind primele rânduri ale pereților, un bărbat din sat, având nevoie de cărămizi, s-a dus să fure din zidul care abia se ridica. Pe drum s-a oprit la o fântână cu cumpănă, să bea apă și să adape și caii. Dar greutatea cumpenei s-a desprins, parcă luată cu mâna, și i-a căzut omului în cap, ucigându-l pe loc! De atunci, fântâna respectivă se numește "Fântâna pustiită". Lucrările pentru ridicarea bisericii au fost reluate după 1990, când cel mai important scop al Mariei Petre a fost acela de a duce la bun sfârșit această lucrare, care a primit, la sfințire, hramul "Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul", în amintirea zilei de 29 august 1935, când s-a petrecut minunea. Din păcate, fecioara din Parepa n-a apucat să vadă biserica întru totul gata. Printr-un atac de cord, Domnul a chemat-o la El pe 5 iunie 1996, când Maria Petre avea 73 de ani. A fost înmormântată chiar în biserica nouă. Sfârșitul i-a fost anunțat de mai multe semne. Unul dintre acestea a fost ruperea salciei pe care cu mâna ei o plantase lângă troiță. Cu trei zile înainte de moarte, salcia s-a frânt în două și a căzut pe troița din lemn ridicată de Patriarhul Miron Cristea care venise imediat după minune să binecuvinteze locul. Icoanele însă au rămas neatinse. Atunci Maria a zis: "Ăsta e semnul că voi muri!". Și așa a fost! În cea de-a treia zi dupa moartea sa, în timp ce se oficia slujba de înmormântare, deasupra cortegiului mortuar, pe cerul senin, a apărut brusc o cruce luminoasă și uriașă, la mare înălțime, ce părea formată din nori argintii. Soborul de preoți și sutele de participanți la funeralii, profund impresinați, au îngenuncheat pe drum, văzând limpede în acest semn o altă mare minune. Crucea, trimisă de Dumnezeu ca o vizibilă răsplată pentru toate meritele Fecioarei de la Parepa și ca un răspuns de mare binecuvântare pentru împlinirea misiunii ei, a stat deasupra cortegiului până la sfârșitul ceremoniei funerale, iar scepticii și ateii care s-ar fi îndoit o clipă de existența vreunei minuni la Parepa, precum și sute de mii de telespectatori, au avut ocazia să vadă cu claritate acest fenomen rarisim, deoarece funeraliile erau transmise în direct de Televiziunea Prahova, iar emisiunea înregistrată a fost retransmisă în toată țara de toate stațiile de televiziune, fiind reluată de mai multe ori. Orice alte coicidențe și interpretări erau excluse! Mai mult decât atât: în momentul depunerii fecioarei în mormânt, s-a simțit un mic cutremur. În unele zile senine, vecinii mănăstirii spun ca acea cruce mare luminoasă a mai reapărut pe cer, deasupra bisericii. La puțin timp după dispariția Fecioarei de la Parepa, ziarele au consemnat o altă minune petrecută acolo: într-o noapte pompierii au fost anunțați de săteni că a luat foc biserica, dar când au ajuns acolo au constatat că nu era nici un foc ci întregul acoperiș de tablă al mănăstirii strălucea cu o intensă lumină roșie care dădea impresia unui mare incendiu. Nimeni nu a putut să explice acest fenomen prin legile fizice, trecându-l tot în categoria minunilor. Trebuie menționat faptul că, pentru ridicarea acestui lăcaș fecioara a strâns singură banii din donații. Acum locul unde ea L-a întâlnit pe Creatorul lumii se află sub ape. S-a săpat o nouă fântână pe malul neînghițit de lac iar lăcașul de cult s-a construit și mai departe de apă, spre a fi ferit de inundații. Biserica nouă din Parepa este relativ destul de mare: 32,65 m în lungime, 16,30 m în lățime și 25 m în înălțime. Mănăstirea, având cinci călugărițe aflate sub conducerea maicei sterețe Eupraxia, a fost sfințit de Prea Sfințitul Varsanufie Prahoveanul, vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, pe 14 decembrie 2002, în cadrul unei slujbe la care au participat 22 de preoți. Profeția Fecioarei din Parepa s-a adeverit, precum multe altele (războiul mondial, marile secete, cutremure și inundații, venirea nemților, venirea rușilor, apariția și căderea comunismului), paralel cu săvârșirea câtorva minuni evidente la mormântul preacredincioasei fecioare, motiv pentru care se zice că, într-un viitor nu prea îndepărtat, această vrednică româncă ar putea fi canonizată de conducerea Bisericii Ortodoxe Române.
MINUNI
 Constructia bisericii a inceput in 1946, pentru ca in 1948 sa fie intrerupta de venirea comunistilor. Tot atunci a inceput si calvarul Mariei Petre. I s-a interzis cu desavarsire sa mai vorbeasca despre minunea intamplata la Parepa. Era persecutata si amenintata zilnic, dar n-o speria nimic. Lumea mai vorbeste ca in 1946, cand fecioara incerca sa construiasca manastirea, un barParaclisul Sf. Nectarie, de la Parepabat din sat, avand nevoie de caramizi, s-a dus sa fure din zidul care abia se ridica. Pe drum s-a oprit la o fantana cu cumpana, sa bea apa si sa dea si cailor. Dar greutatea cumpenei s-a desprins, parca luata cu mana, si i-a cazut omului in cap, ucigandu-l pe loc!  De atunci, fantana respectiva se numeste „Fantana pustiita“. Lucrarile pentru ridicarea bisericii au fost reluate dupa 1990, cand cel mai important scop al Mariei Petre a fost acela de a duce la bun sfarsit aceasta lucrare, care a primit, la sfintire, hramul „Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul“, in amintirea zilei de 29 august 1935, cand s-a petrecut minunea. Din pacate, fecioara din Parepa n-a apucat sa vada biserica intru totul gata. Domnul a chemat-o la El pe 5 iunie 1996, cand Maria avea 73 de ani. A fost inmormantata chiar in biserica noua. Sfarsitul i-a fost anuntat de mai multe semne. Unul dintre acestea a fost ruperea salciei pe care cu mana ei o plantase langa troita. Cu 3 zile inainte de moarte, salcia s-a frant in doua si a cazut pe troita din lemn ridicata de Patriarhul Miron Cristea. Icoanele insa au ramas neatinse. Atunci Maria a zis: „Asta e semnul ca voi muri!“. Si asa a fost! In cea de-a treia zi dupa moartea sa, in timp ce se oficia slujba de inmormantare, martorii spun ca pe cer s-a aratat o cruce din nori argintii, ramanand acolo pana la sfarsitul ceremoniei.

La «Fecioara» vin ofiteri din armata si din politie

“Icoanele sunt aduse de cei care cauta sanatate si rezolvarea problemelor de la «Fecioara ». Pai, dom'le, vin aici si ofiteri de armata, de politie, oameni grei, merg in genunchi cu lumanarea in mana de la intrare”, povesteste nea Nicolae, cu vorba repezita si gesturi zvacnite.

Nea Nicolae e nemultumit insa de pozitia slujitorilor bisericii si ai manastirii din Parepa fata de faptele surorii lui. “Pai, donatiile si tot ce aduc oamenii stiu sa le ia pentru folosul lor, dar din «vrajitoare» si «ghicitoare » n-o scot”, zice, cu revolta in glas, batranul. “In camera asta a venit si Leana lui Ceausescu”, sare el de la una la alta. “Nevasta- sa?”, intreb. “Nu, dom'le, sora lui. Avea si ea nu stiu ce probleme”.

Ultimul drum il fac pe poteca din spatele casei, ce leaga locuinta de terenul manastirii. E acelasi drum facut de Maria acum 75 de ani, cand Dumnezeu i s-a aratat si i-a vorbit. Acum, au ramas doar semnele ridicate de oameni in memoria acelui eveniment: biserica, troita, capela si fantana. “Eu stiam de mult cum or sa fie vremurile astea, ca mi-a spus «Fecioara » inainte sa moara”, zice nea Nicolae in timp ce ne strecuram pe poteca napadita de buruieni. “Nicolae, o sa fie tot mai rau, tot mai greu! O sa moara lumea de foame! Asa mi-a spus”.
Chemata de Dej
Tot Nicolae Petre, fratele Mariei, povesteste cum Gh. Gheorghiu-Dej a dat ordin, pe la inceputul anilor '60, sa-i fie adusa “Fecioara”.
“Domnule, au venit trei securisti, cu o Volga neagra. Voiau s-o ia cu forta, dar cum o bagau in masina, aia nu mai voia sa porneasca. Cum o dadeau pe «Fecioara» jos, cum isi revenea masina. Au tot incercat asa, pana cand unul dintre ei a rugat-o smerit: «Va rugam noi sa veniti, ca, daca nu va aducem, ne impusca seful». Ala de i-a vorbit asa era soferul lui Dej”, povesteste Nicolae Petre.
Ceausescu o facea vrajitoare
“Abia atunci, cu incuviintarea «Fecioarei », au putut sa porneasca masina. Acolo, Dej a privit-o cu suspiciune, la inceput, dar cand ea i-a spus ca tot ce prevazuse se si implinise, a devenit intelegator. Chiar i-a cerut sfatul, a rugat-o sa-i spuna ce ar putea urma, pentru el si pentru tara. Nu stiu ce i-a raspuns ea, insa Dej a fost amabil, dupa aceea. Doar a rugat- o sa nu faca valva printre oameni. Dar era si Ceausescu acolo. Asta n-a scos-o din «vrajitoare», dar Dej i-a spus: «Tu sa-ti vezi de treaba ta» si a tacut, ca inca nu era el seful”, spune nea Nicolae.

3 comentarii:

  1. nu stiu cat de acceptate sunt aceste aparitii si aceste minuni . biserica nu e de acord nici cu "minunile" lui pettrache lupu. cred ca ar fi bine, daca esti crestin ortodox ( nu stilist sau altele..) sa scoti articolele care contravin bisericii ortodoxe. Doamne-ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  2. biserica ar trebui sa fie prima care sa o cinsteasca pe fecioara si va rog frati crestini cei care ati cunoscuto pe fecioara haideti sa ne unim cu toti si sa o cinstim ca a fost intradevar aleasa de dumnezeu si sia trait viata slujind domnului

    RăspundețiȘtergere
  3. Tatica ( Fecioara ) Era si este iubita de majoritatea localnicilor.. dar din nefericire, mai nimeni nu se mai intereseaza de troita si de fecioara :( ..Eu unu sunt vecin cu casa unde Fecioara sa-a petrecut intreaga Sa viata..Eu din pacate nu am apucat sa o vad pe Fecioara Maria, dar am intrat iun camera Acestea, m-am rugat si ma primit bunavointa, intelepciune. Un mare dor am de fratele Acestea Nea Neculae, un om cum rar se mai exista, un om care stia sa iubeasca, care stia sa aibe grija de totii. Nea Neculae a fost pentru mine ca un Tata, ma iubea si il iubeam, dar de circa un an S-a a plecat dintre noi :( Mi-as fi dorit sa o cunosc si pe Tatica (fecioara) dar cu 2 luni inainte sa ma nasc eu s-a stins din viata :'( Decii va rog pe toti sa venitii sa va rugati sa ascultatii povestea Fecioare-i <3

    RăspundețiȘtergere