Minunea Sfantului Parintelui nostru Nicolae, pentru Vasile, fiul lui Agricola

Minunea Sfantului Parintelui nostru Nicolae, pentru Vasile, fiul lui Agricola

Nu socotesc cu dreptate nici cu vrednicie sa tac si sa nu graiesc acest cuvant, despre o alta minune a Sfantului si Cuviosului Parintelui nostru Nicolae.
Era un om oarecare, anume Agricola, cu bunatati si evlavie vietuind si avand un fiu, unul nascut, anume Vasile si care traia in tara Antiohiei, aproape fiind de saracini. Ci, cu darul lui Dumnezeu fiind impodobit, era imbelsugat si cu avutie multa. Si avea credinta multa spre Sfantul Parinte Nicoale. Pentru aceasta, in toti anii, la pomenirea Sfantului petrecea ziua aceea cu praznuire si punea mese pentru saraci si pentru vecini, prieteni si altii. Insa era o biserica zidita in numele Sfantului Nicolae, departe fiind de cetate ca la cinci stadii, si acolo, in tot anul, se adunau noroadele la pomenirea Sfantului Nicolae.
Iara intr-un an, la slavita lui pomenire, mult popor venind la praznic in sfanta lui biserica, atunci si binecredinciosul acela isi trimise pe fiul sau Vasile cu slugile sale, si zise lui: "Mergi, fiule, la biserica Sfantului Nicolae si sa faci dupa obicei, precum te-ai invatat de la noi in anii trecuti, adica la cantarea de seara, cu frica stand, sa iei aminte, asisderea la Utrenia toata si la dumnezeiasca Liturghie; dupa aceea sa te intorci in casa noastra la masa, iar eu si maica ta vom randui cele ce sunt de trebuinta saracilor". Deci, Vasile, acestea auzindu-le de la tatal sau, s-a dus cu bucurie. Iar cand a fost in vremea cantarii Utreniei, iata, fara de veste, au navalit saracinii si, inconjurand biserica, au robit tot poporul, asemenea si pe Vasile, fiul lui Agricola, si l-au dus in insula Creta si l-au dat pe el lui Amira, dregatorul, ca era foarte frumos. Si i-a poruncit lui domnul saracinilor sa se afle pururea inaintea fetei lui, iar pe altii i-a vandut, ba pe unii si in temnita i-a inchis.
Parintii lui Vasile, auzind aceasta, spre plangere si Unguire s-au intors. Si asa, ca doi ani petrecand, pomenirea Sfantului nu o mai faceau, ci se topeau de necaz si cu lacrimi se tanguiau, zicand: "Fiule al nostru preaiubite, cum nu te mai vedem pe tine acum, impreuna cu cei de varsta ta, ca sa te cuprindem cu mainile si cu buzele sa te sarutam. Mai bine ne-ar fi fost noua de te vedeam zacand in boala sau sa ti se fi intamplat tie moarte; inima noastra nu s-ar fi rupt ca acum." Deci unele ca acestea, graind ei, au auzit vecinii lor si toate rudeniile si s-au adunat toti, spre mangaierea necazului si a tanguirii lor. Si le ziceau lor: "Pentru ce va aratati, ca niste neincercati in necazuri? Au nu cunoasteti voi pe minunatul Nicolae, cat de multe minuni face pe uscat si pe mare? Inca si de sabie si de robie si de toate mortile cele nedrepte pe multi izbaveste". Si alte multe le graiau lor spre risipirea intristarii.
Deci, Agricola, auzind acestea, de la vecinii sai, si mangaindu-se putin din necazul sau, sculandu-se, a mers la femeia sa si i-a zis: "Oare, avem noi vreun folos din tot plansul acesta mult? Ci, iata, al treilea an avem de cand ne aflam in aceasta intristare si am uitat de pomenirea Sfantului Nicolae si n-am iesit la praznicul lui. Acum, dar, asculta-ma pe mine; sa luam lumanari si untdelemn si tamaie si sa mergem la Sfantul si sa ne rugam lui cu credinta, ca sa luam de la dansul mangaiere pentru Vasile, fiul nostru, si cu mare nadejde ne vom intoarce. Ca poate sa ne dea noua in maini pe fiul nostru, sau cu totul ne va adeveri noua de este el viu sau mort". Deci, acestea auzindu-le femeia lui, i-a zis: "Bine zici, stapane, sa facem precum voiesti, de vreme ce si praznicul Sfantului Nicolae a sosit". Si, asa sfatuindu-se, s-au sculat si cu bucurie au mers la biserica Sfantului Nicolae. Si au facut dupa obiceiul praznuitorilor, apoi s-au intors la casa lor si, chemand la cina pe rudele lor si pe toti vecinii cei de aproape, au pus masa si au inceput a manca si a bea intru slava lui Dumnezeu, pomenind minunile Sfantului Parinte Nicolae. Iar cand era in vremea cinei lor si sedeau la masa, au inceput cainii a latra cu mare pornire. Si a zis Agricola slugilor sale: "Mergeti si vedeti la ce navalesc cainii, poate o fiara este, sau altceva", iar slugile, iesind afara, n-au vazut nimic. Insa cainii mai mult se repezeau, latrand. Deci, Agricola a luat lumina si a mers ca sa vada cu ceilaiti si au vazut un om, in mijlocul curtii stand, in haine turcesti, si s-au speriat, ca nu se pricepeau ce putea sa fie. Iar dupa ce Agricola, a venit aproape de dansul, a vazut un tanar voinic, stand si tinand in mana un pahar plin de vin. Si cauta Agricola la dansul, nimic zicand, si cu frica si cu bucurie era cuprins. Apoi, abia a putut grai in spaima mare: "O, fiul meu, Vasile, iata acum te vad cu adevarat; oare tu esti, fiul meu, sau o naluca mi se arata mie, prin tine?" Iar tanarul Vasile degraba a raspuns: "Eu sunt tata, fiul tau, pe care saracinii l-au robit si in Creta l-au dus". Acestea auzind, Agricola, tatal sau, imbratisandu-l, il saruta pe el si zicea: "Spune-mi mie fiule, cum ai scapat din mainile saracinilor, celor fara Dumnezeu, sau cine te-a ajutat, spune-mi toate mie, tatalui tau". Iar tanarul a zis catre el: "Nimic tata, nimic din toate acestea, de care ma intrebi, nu stiu. Numai aceasta stiu, ca eu acum stam inaintea dregatorului saracinilor. Ca dupa ce m-au robit pe mine si m-au dus in Creta, saracinii m-au dat lui Amira, mai marele lor. Si dintru acea vreme, Amira dregatorul m-a pus pe mine ca sa dreg vin si sa-i tin paharul, stand inaintea fetei lui, precum ma vezi pe mine tata, acum. Si, iata, nu stiu cine, cineva puternic m-a rapit asa cum ma aflam, cu paharul acesta pe care inca il tin in mana, si ca un vant m-a adus si m-a pus aicea; si am vazut pe Sfantul Nicolae, care m-a asezat pe mine la locul acesta".
Deci, Agricola auzind aceasta, de bucurie, s-a umilit pentru aceasta mare minune si, luandu-l de mana, l-a dat maicii sale. Iar ea, vazand pe fiul ei, plangea de bucurie si, multe cuvinte graind si cu mainile cuprinzandu-l, il saruta zicand: "Acum te vad pe tine, Vasile, iubitul meu fiu. Acum pe tine, pe care nu mai nadajduiam sa te vad, in mainile mele te tin. Acum, din nou, pe tine, te am mangaiere sufletului meu si toate mahnirile mele se desleaga". Acestea si alte multe cuvinte de mangiiere graia catre dansul. Si, auzind vestea aceasta, oamenii cei ce locuiau imprejurul locului aceluia s-au adunat degraba la veselia acestei minuni negraite. Inca si cinstit praznic au facut Sfantului si Marelui Parintelui nostru Nicolae, slavind pe Preasfanta Treime, pe Tatal, pe Fiul si Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
www.sfantulnicolae.info